La ski...

Ma obisnuisem cu gandul ca sunt anumite lucruri pe care nu o sa le fac niciodata in viata asta. Cum ar fi sa schiez. Gresit. Niste prieteni m-au convins ca "este usooor" si ca "nu am ce sa fac in Bansko atatea zile daca nu schiez".

Aveau si ei dreptate asa ca am inceput sa ma incurajez singura: "Da. Chiar, cat de greu poate fi?! La urma urmei pot sa patinez. Patinele sunt mai subtiri ca schiurile. In concluzie e mai usor sa te tii pe schiuri decat pe patine. Gresit iar. Cu schiurile trebuie sa cobori in panta, nu patinele nu.


In prima mea zi (din cele doua) a fost nasol. Drumul de la centrul de inchiriat schiuri pana sus m-a epuizat. Claparii aia iti scot sufletul in tine. A trebuit sa urc niste scari cu ei, sa traversez ditamai parcarea, sa stau la coada 40 de minute la gondola, apoi 20 de minute drumul efectiv...apoi, chinurile sa mi-i leg si sa imi pun schiurile in picioare...asa ca eram deja satula de "atata schiat" fara sa alunec vreun centimetru pe zapada.

Mi-au aratat prietenii mei cum sa ma opresc si cum sa tin picioarele...si apoi...Dumnezeu cu mila. La inceput a fost usor. Pentru ca nu era nicio panta. Mergeam drept. Dar apoi s-a ingrosat gluma.

Nu stiu cum am eu norocul, dar parca de fiecare data cand invat sa fac ceva cat de cat periculos, se intampla sa fie un rau/ lac in zona. Va amintiti ca la prima mea lectie de sofat, "Kilu' meu" m-a dus pe Lacul Morii, de mi-a stat inima de frica. Dar, din fericire nu am patit nimic... Ei bine, acum era un raulet in stanga partiei. Unu' chiar a cazut in el!

Am avut momente in care am vrut sa renunt. Recunosc ca m-a apucat si plansul si mi-am scos schiurile din picioare ca sa cobor o panta mai abrupta. Gresit. E mai greu sa cobori o panta fara schiuri decat cu schiuri. Prima oara mi-a luat doua ore ca sa cobor.

Dupa vreo 10 cazaturi, la prima si a doua coborare, deja la a treia nu am mai cazut deloc si am ajuns jos in 30 de minute.

Sper ca v-a placut filmuletul (trebuie vazut cu sonor). Ii multumesc lui "Suppy" pentru montaj :)